Experiența mea cu vinul în Kiev

Kiev– capitala Ucrainei, țară unde se produce și consumă țuica tradițională- ”gorilca”. Dar totuși vizitând câteva restaurante din oraș (7 la numar în decurs de 3 zile), care aveau o cartă mare de vinuri, nu m-am putut abține să studiez toate pozițiile. Concluzie- un asortiment larg de vinuri din Franța, Italia, Spania, Chile, Argentina, Portugalia, la prețuri astronomice, numai nu și vinuri din Moldova. Suntem țări vecine, ucrainenilor le-ar ieși mult mai ieftin să importe vinurile moldovenești, parcă ar fi și logic să investească în vinuri de calitate dar nu atât de scumpe. De aici altă întrebare, de ce moldovenii nu exportă în Ucraina vinuri, sau mai bine zis de ce acestea nu sunt în meniurile restaurantelor de acolo? De ce ucrainenii optează pentru vinuri mai scumpe în restaurante, care de facto nici nu se vând?

Doar într-un local am zărit în meniu 3 spumante de la Cricova și tot de la ei 2 vinuri. Deși eram sigură că precis găsesc și un Purcari în meniu, dar nu a fost să fie.

Și pentru că eram cu prietenii la masă și suflețelul meu căuta un pahar de vin la cină, am decis să comandăm un vin italian și unul francez (în două seri diferite). Sinceră să fiu nu prea eram familiarizată cu producătorii pentru care am optat, a fost mai degrabă o decizie din curiozitate. Vinurile alese au fost foarte bune și aromate, deci încă o bifă în experiența mea cu vinurile străine.

FullSizeRender

IMG_5740

Între timp le povesteam prietinilor despre vinurile noastre, despre gama largă de vinuri de care dispune un restaurant Wine Friendly din Chișinău, despre buchetul și aromele care pot fi descoperite într-un pahar, despre degustațiile care au loc sistematic în capitală și nu în ultimul rând despre prețurile pentru plăcerea dată. Toți au rămas uimiți și au zis ca vor să viziteze țara noastră. Nici nu își imaginau cât poate să ascundă un pahar de vin, iar când începi să îl cunoști mai aproape, el ți se poate destăinui.

Cel mai amuzant a fost faptul că în centrul Kiev-ului avea loc un iarmaroc de glintwein. Multe tarabe care vindeau o gamă largă de vin fiert cu diverse arome. Oare ce vin au folosit pentru produsul final? :)

iarm

iarm2

Concluzia finală- ucrainenii iubesc vinul, vor să îl cunoască, ar vrea să plătească mai puțin pentru o sticlă și sunt cointeresați să se împrietenească cu vinurile basarabene.

FacebookShare

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *